♥ Literature ♥

Gabriela wrote:

Midnight Rose wrote:despre poeziile astea scriu eu in seara asta sunt de emil brumaru

wow...sunt foarte frumoase

When life gives you lemons make grape juice and let the world wonder how you did it

O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi 'n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,
Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!

Eminescu?

Gabriela wrote:Eminescu?

desigur

proful meu de contabilitate la fiecare seminar amintea de Eminescu

"Încă n-ai auzit nimic!", iată o propoziţie ce trebuie privită şi citită cu respect: este prima replică sonoră din istoria filmului. A avut onoarea să o rostească Al. Jolson în The Jazz Singer, în memorabilul an 1927.

my top3 favorite literary characters (in no particular order):

Printul Andrei Bolkonsky

Dorian Gray

George Demetru Ladima

Midnight Rose wrote:my top3 favorite literary characters (in no particular order):

Printul Andrei Bolkonsky

Dorian Gray

George Demetru Ladima

nu stiu exact care e my top 3...dar clar in minte imi vine Rhett Butler

am fost azi la biblioteca...dar nu era "Intre zi si noapte" ... o sa caut in Iasi sa vad

Noaptea de martie
de Alexandru Macedonski

Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece,
Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat,
Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece
Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat.
Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile...
Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea,
Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea
Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile.
Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală,
Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală,
Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit,
Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată,
Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată
Printr-un țipăt ascuțit.

Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'!
Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, --
Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu',
Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi?
Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare,
Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, --
Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc...
Poate că trăisem încă într-această lume mare
Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc.
Poate-mi aduceam aminte chiar de viețile-mi trecute,
Care, bune ca și rele, nu-mi fuseseră plăcute.
Poate cunoșteam ce este a trăi și a muri,
Poate nu mai vream să intru și să ies pe-aceeași poartă,
Poate că fugeam de viață, poate că-mi fugeam de soartă,
Poate vream în neființă, o problemă-a urmări,
Poate n-adunasem încă de pe câmpul veciniciei
Toată iarba-nțelepciunii, toată floarea poeziei,
Poate nu-mi sosise timpul pe pământ să reapar,
Poate vream să nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar,
Poate vream târând în urmă o armată numeroasă
Ca să trag peste popoare brazda mea cea sângeroasă
Și să renvieze-n mine Alexandru sau Cezar.
Poate vream să fiu vreun Neron peste-o altă Romă nouă,
Ca s-apar posterității cum și el ne-apare nouă
Și să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar.
Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare,
Cu cămașa desfăcută peste pieptu-i de atlet,
Și să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare
Pe când apele la vale, vorba lor și-o spun încet.
Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină,
Trăsnet care mistuiește, aer, apă, fum, scântei,
Sau o floare ce pe țărmuri de pâraie se înclină
Și dă vântului, ce-i este amorez, parfumul ei.
Poate vream să fiu de toate sau nimica să fiu poate,
Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit,
Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate
Și să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit.
Și ce luptă trebuiește din ce sunt să fiu iar visul,
Și ce crude suferințe până ce să trec abisul
Ce desparte vecinicia de un trai și lung și mic;
Până ce uitând de lupta ce-o dusei cu nenorocul,
Să-ncetez să mai fiu timpul și să nu mai fiu nici locul,
Și să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic.
Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă,
Ochii mei au să privească câte n-ar voi să vadă,
Pieptul meu are să geamă sub atingeri de dureri,
Corpul meu o să se plece cu încetul în ruine,
Mintea mea n-o să mai pună graniți între rău și bine,
Și veninu-amărăciunei îl voi bea chiar din plăceri.
Cel puțin de-am ști ursita ce îndeplinim în lume,
De-am ști golul care-l umplem c-o făptură și c-un nume,
Sau de-am ști de ce ne ducem, sau de-am ști de ce venim
Naștem oare pentru-a naște, și trăim ca să trăim?
Sau tot scopul nostru este să lăsăm mereu în urmă,
Prin copiii care-i naștem, alte umbre ca și noi
Ce-n pustiurile vieții, însemnează câte-o urmă
Ștearsă de furtuna vremii sau de alte urme noi?

Toți îmi fură împotrivă într-acea fatală noapte,
Și zdrobit de-mpotrivire m-am născut și am trăit;
Noaptea de martie
de Alexandru Macedonski

Dar nici Muzele pe-atuncea, legănându-mă în șoapte,
Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit.
Muzicile răsunară la botezul meu cu fală,
Și părea că intru-n viață pe o poartă triumfală
Iar purtat între dantele, de-ofițeri muiați în fir,
Mă plimbam din brațe-n brațe, fraged ca un trandafir.
Pare că fusese-o lume destinată să m-aștepte,
Și că am de moștenire tronuri pe-ale căror trepte
Pun coroane seculare toți feciorii de-mpărați.
A! batjocură amară!... Eu eram din condamnați,
Făceam parte din ocnașii ce pe șubrede picioare
Își târăsc ale lor zile ca ghiulele-obositoare,
Și de-aveam să urc, cu timpul, pe vreo culme radioasă
Ca și eu să-mi aflu tronul, era tocmai pe Calvar,
Noapte, blestemată noapte, clipă rea și nemiloasă,
Înfiereze-te azi plânsul ca și râsul meu amar.

"Zoe îşi trecu mâna prin faţa ochilor, ca şi cum ar fi vrut să alunge ceva supărător, obositor. Se ridică şi merse de aprinse lampa. Era în picioare în mijlocul odăii, în lumina care sta deasupra ei, orbitoare:
-Nu trebuia să-mi ceară nimic, adăugă ea cu violenţă. Mie să nu mi se ceară nimic. Nimeni să nu-mi ceară. Nu pot da nimic.
Ana nu răspunse. Ştia. Zoei nu trebuie să i se ceară nimic."

(Intre zi si noapte)

abia astept s-o citesc

Gabriela wrote:abia astept s-o citesc

o sa vezi ca tu esti Ana, iar eu Zoe

"-M-a rugat să merg cu el la gară. Am fost. M-a rugat să-i duc flori. I-am dus.
Şi Zoe se uită din nou la Ana cu aceeaşi privire care cuprindea şi spaimă. În umbra odăii, ochii ei aveau sclipiri ca de oglinzi verzi. Zoe se frământă câtva timp, apoi şopti iar:
-Nu se putea altfel. Era imposibil. Trebuia.
Zoe îşi trecu mâna prin faţa ochilor, ca şi cum ar fi vrut să alunge ceva supărător, obositor. Se ridică şi merse de aprinse lampa. Era în picioare în mijlocul odăii, în lumina care sta deasupra ei, orbitoare:
-Nu trebuia să-mi ceară nimic, adăugă ea cu violenţă. Mie să nu mi se ceară nimic. Nimeni să nu-mi ceară. Nu pot da nimic.
Ana nu răspunse. Ştia. Zoei nu trebuie să i se ceară nimic."

Your hair was full of roses in the dewfall as we danced,
The sorceress enchanting and the paladin entranced,
In the starlight as we wove us in a web of silk and steel
Immemorial as the marble in the halls of Boabdil,
In the pleasaunce of the roses with the fountains and the yews
Where the snowy Sierra soothed us with the breezes and the dews!
In the starlight as we trembled from a laugh to a caress
And the god came warm upon us in our pagan allegresse.
Was the Baile de la Bona too seductive? Did you feel
Through the silence and the softness all the tension of the steel?
For your hair was full of roses, and my flesh was full of thorns,
And the midnight came upon us worth a million crazy morns.

"Dacă Elenei îi convine prinţul, bărbăţia sa distinsă suprem, à la Cezar Borgia, mâinile lui aristocratice şi incapabile, ruinile palatului..."

„Floare tristă ce singură creşte şi nu are
altă simţire
Decît umbra-i cu nepăsare văzută pe apă." MALLARME

Sirenele din Gers au părul lung şi fin precum mătasea, şi se piaptănă cu piep¬teni de aur. în apropiere de Grande Briere poţi vedea o femeie cu părul despletit, într-o rochie lungă şi albă, care s-a înecat aici odinioară.

împovărată de griji şi de păreri de rău, se aruncă în mare, ea este pe dată în¬conjurată de ondine, care o îmbracă repede „într-o ro¬chie de pînză uşoară, de un verde argintiu precum ma¬rea", şi îi despletesc părul, ce trebuie „să cadă în valuri pe sînul ei"

"He never spoke of the softer passions, save with a gibe and a sneer. They were admirable things for the observer--excellent for drawing the veil from men's motives and actions. But for the trained reasoner to admit such intrusions into his own delicate and finely adjusted temperament was to introduce a distracting factor which might throw a doubt upon all his mental results. Grit in a sensitive instrument, or a crack in one of his own high-power lenses, would not be more disturbing than a strong emotion in a nature such as his. And yet there was but one woman to him, and that woman was the late Irene Adler"

Vals vechi mireasa moartă e-n voaluri prăfuite / Ghirlănzi de fete albe în rochii ca de spumă / Cu cavaleri de pică se-nvârt pe-aici cernite / Şi răspândesc în aer un vag parfum de humă

"Opium teaches only one thing, which is that aside from physical suffering, there is nothing real."